Biserica evanghelică fortificată din Biertan, județul Sibiu, a fost construită în secolul al XII-lea. Figurează pe lista monumentelor istorice.  Asezarea este atestata documentar in anul 1283. Biserica fortificata Biertan a fost inaltata intre anii 1490- 1520 in stilul gotic tarziu. Timp de peste 300 ani Biertan a fost sediul episcopatului sasec.Cetatea Biertan se afla pe lista UNESCO.

Complexul arhitectural medieval din Biertan este alcătuit din biserica și centura de fortificații, toate amplasate în centrul așezării, pe un deal. Biserica de tip hală, ocupa partea centrală a complexului, fiind construită între anii 1490 și 1520 în stilul gotic târziu, fiind ultima din Transilvania înălțată în acest stil. Construcție monumentală, de mari dimensiuni, are trei hale de înălțimi egale. Intrarea se face prin trei porți: de vest, de nord și de sud. Meșterii din Viena și Nürnberg sunt părinții spirituali ai celor care au realizat între 1483 și 1513 valorosul altar poliptic al bisericii, cel mai mare din țară, cu cele 28 de panouri pictate ale sale. Amvonul, sculptat în piatră, din 1500, operă a meșterului Ulrich din Brașov, trădează puternica influență sud-germană.

 

De faimă internațională se bucură ușa sacristiei, cu un sistem foarte complicat de 19 încuietori, realizată de meșterii locali în anul 1515 și care a stârnit un interes deosebit, fiind premiată la Expoziția Mondială din 1900 de la Paris și care constituie un exemplu reprezentativ de manufactură săsească medievală, datorită excepționalelor intarsii și a sistemului original de închidere, care funcționeaza și astăzi. Fortificațiile din jur sunt considerate drept cele mai puternice din Transilvania, de la o cetate țărănească. Are trei rânduri de ziduri, 6 turnuri și 3 bastioane construite în etape diferite începând cu secolul al XIV-lea. La partea superioară are un coridor de apărare, ceasul și clopotele. Turnul „mausoleu” este amplasat la nord-est și are la parter un mausoleu care adăpostește, din 1913, mormintele prelaților acestei biserici.

Lespezile au fost realizate de Nikolaus Elias din Sibiu. Turnul catolicilor, situat pe latura sudică, a adăpostit capela rezervată catolicilor netrecuți la reformă.

În biserică există o orgă, cea mai veche informație cu privire la aceasta datând din 1523, când este menționat organistul Bartholomäus. După câteva restaurări, s-a ajuns la orga existentă în prezent, cu 1290 de tuburi, 2 claviaturi, pedalier și 25 de registre, care datează din 1869 și a fost realizată de maestrul Karl Hesse din Viena.

 

EnglishGermanRomanian